În atenția părinților/tutorilor legal instituiți/ reprezentanților legali ai copiilor care la data 01.09.2023 au vârsta de 6 ani împliniți și pentru care se solicită menținerea în grădiniță peste vârsta legală de școlarizare, adică amânarea școlarizării în anul școlar 2023/2024
Descarca document - 1-Informare-privind-amanarea-inscrierii-in-clasa-pregatitoare-1.pdf
În perioada 05.04 - 26.04.2023, părinții/tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani pâna la data de 31 august 2023, vor transmite o cerere de amânare la registratura ISJ Gorj - pentru Comisia județeană de înscriere în învățământul primar. Cererea va fi însoțită de adeverința medicală eliberată de medicul de familie care atestă prezența unor afecțiuni acute severe sau cronice care pot constitui cauze de amânare a începerii școlarizării la vârsta de 6 ani conform Baremului medical din Ordinul 430/2004 al Ministerului Sănătății publicat în M.OF. nr. 377/29.04.2004.
Cererile de amânare a înscrierii în clasa pregătitoare vor fi analizate și soluționate de Comisia județeană de înscriere în învățământul primar astfel:
a) Dacă se constată că afecțiunea acută severă sau cronică din adeverința medicală constituie cauză de amânare conform Baremului medical din Ordinul 430/2004 pentru aprobarea Baremului medical cu afecțiunile care pot constitui cauze de amânare a începerii școlarizării la vârsta de 6 ani, Comisia județeană de înscriere în învățământul primar va aproba cererea prin care se solicită amânarea înscrierii în clasa pregătitoare în anul școlar 2023-2024.
b) Dacă se constată că afecțiunea din adeverința medicală nu constituie cauză de amânare conform Baremului medical din Ordinul 430/2004, Comisia județeană de înscriere în învățământul primar va respinge cererea prin care se solicită amânarea înscrierii în clasa pregătitoare în anul școlar 2023-2024.
Anexa nr. 1 la Procedura Operațională privind înscrierea în învățământul primar 2023/2024- Situații excepționale care necesită amânarea înscrierii în învătământul primar sau cele care nu se încadrează în Calendarul înscrierii în învătământul primar”
CĂTRE COMISIA JUDEȚEANĂ DE ÎNSCRIERE A COPIILOR ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
Subsemnata/ul,______________________________________________________________
cu domiciliul/reședința în localitatea ____________________________________________________
str._____________, nr.____, bl.___, sc.___ tel. _____________________, mama /tata /tutorele /reprezentatul legal al minorului/minorei ________________________________________________ născut/ă la data de _________________, vă rog să aprobați amânarea înscrierii acestuia/acesteia în învățământul primar în anul școlar 2023/2024, în conformitate cu prevederile art.53(2) din OME nr. 3445 din 17.03.2022 privind aprobarea Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2022/2023 și a Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2023-2024, aprobat prin Ordinul nr. 3704/17.02.2023.
Anexez prezentei, adeverința medicală eliberată de medicul de familie care atestă afecțiunea acută severă sau cronică ce poate constitui cauză de amânare a începerii școlarizării la vârsta de 6 ani, conform Baremului medical prevăzut în Ordinul 430/2004 al Ministerului Sănătății publicat în M.OF. nr. 377/29.04.2004.
Data: Semnătura:
Baremul medical din Ordinul 430/2004 al Ministerului Sănătății publicat în M.OF. nr. 377/29.04.2004- Anexa nr. 2 la Procedura Operațională privind înscrierea în învățământul primar 2023/2024- Situații excepționale care necesită amânarea înscrierii în învătământul primar sau cele care nu se încadrează în Calendarul înscrierii în învătământul primar”
cu afecțiunile care pot constitui cauze de amânare a începerii şcolarizării la vârsta de 6 ani:
-
Tulburări severe de nutriţie (cu greutate corporală sub 16 kg la băieți şi sub 15 kg la fete şi/sau hemoglobină sub 9,5 g/dl)
-
Tuberculoză (indiferent de localizare) în evoluţie şi formele recent stabilizate (sub 6 luni de la stabilizare)
-
Leziuni cardiace (congenitale sau dobândite) organice, cu semne incipiente sau manifeste de decompensare
-
Tulburări de ritm cardiac patente
-
Boli circulatorii cu tulburări manifeste (arteriopatii, venopatii, limfopatii)
-
Bronhopneumopatii cronice trenante
-
Astm bronşic sub tratament
-
Hepatită virală acută (în ultimele 12 luni)
-
Hepatită cronică (persistentă sau agresivă)
-
Sindroame de malabsorbţie neechilibrate terapeutic
-
Alte afecţiuni digestive cronice cu semne manifeste
-
Glomerulonefrită (în ultimele 12 luni)
-
Alte nefropatii cronice cu semne de decompensare
-
Anemii cronice feriprive cu hemoglobină sub 9,5 g/dl
-
Anemii hemolitice cu crize de hemoliză şi/sau splenomegalie
-
16. Anemie Biermer
-
17. Talasemie majoră Cooley
-
Aplazii medulare
-
Purpură trombocitopenică idiopatică cu splenomegalie
-
Agranulocitoză
-
Hipersplenism
-
Hemopatii cu sângerări
-
Histiocitoză X cronică
-
Boala Hand-Schuller-Cristian
-
Sarcoidoză
-
Reumatism articular acut, inclusiv Coreea Sydenham (în ultimele 6 luni)
-
Reumatisme cronice în faze evolutive
-
Colagenoze (lupus eritematos diseminat, sclerodermie, dermatomiozită, periarterită nodoasă)
-
Boli maligne (leucemie, limfoame şi reticuloane maligne etc.)
-
Imunodeficienţe primare
-
Diabet zaharat insulinodependent tip I
-
Boli metabolice cu impact asupra dezvoltării somatice şi neuropsihice
-
Tireotoxicoză (hipertiroidie)
-
Tiroide cronice
-
Insuficienţă cortico-suprarenală primară
-
Mixedem congenital
-
Diabet insipid
-
Sindrom Turner
-
Sindrom adrenogenital (hiperplazie suprarenală congenitală) cu pierdere de sare
-
Deficienţe de creştere staturală din orice cauză (sub 107 cm la băieţi şi sub 105 cm la fete)
-
Alte endocrinopatii manifeste
-
Obezitate cu insuficienţă respiratorie restrictivă sub 75%
-
Întârziere mentală uşoară (coeficient de inteligenţă 50-69)
-
Intelect de limită (coeficient de inteligenţă 70-89)
-
Tulburări de dezvoltare a limbajului şi vorbirii
-
Tulburări specifice de dezvoltare motorie
-
Tulburări invalidante ale dezvoltării (autism infantil etc.)
-
Tulburări hiperkinetice
-
Tulburări emoţionale şi imaturitate afectiv-comportamentală (anxios-fobică etc.)
-
Tulburări ale funcţiei sociale (mutism electiv etc.)
-
Ticuri cronice (motorii, vocale, boala Gilles de la Tourette)
-
Alte tulburări de comportament şi emoţionale (encomprezis, enurezis diurn, bolboroseală, balbism etc.)
-
Tulburări mentale organice
-
Traumatism cranian forte (în ultimele 6 luni) şi sechele după traumatism cranian
-
Epilepsie cu crize rezistente la tratament
-
Handicap motor sau neuromotor (paralizii cerebrale infantile - boala Little, plegii; boli neuromusculare miastenii, distrofie musculară Duchenne, miotonii, miopatii; afecţiuni inflamatorii, tumorale, vasculare cerebrale sau periferice)
-
Meningită sau meningoencefalită (în ultimul an) ori sechele după acestea
-
Alte afecţiuni neuropsihice manifeste
-
Hipoacuzii cu pierdere socială de auz mai mare de 20 decibeli
-
Otită medie supurată bilaterală recidivantă (în ultimele 6 luni)
-
Tulburări de dicţie şi fonaţie, care împiedică o comunicare cvasinormală (dificultăţi importante în pronunţarea unor foneme, rinolalie, sigmatism etc.)
-
Sindrom Meni'f3re
-
Alte boli O.R.L. severe
-
Scăderea acuităţii vizuale după corecţie la ambii ochi sub 1/2 cc
-
Scăderea acuităţii vizuale după corecţie la un ochi sub 1/10 (inclusiv lipsa unui ochi), indiferent de acuitatea vizuală la celălalt ochi
-
Miopie progresivă cu leziuni de coroidoză miopigenă la fundul de ochi
-
Astigmatism cu tulburări mari de acomodare
-
Strabism cu tulburări accentuate de motilitate oculară, care necesită tratament ortoptic (sau cu ambliopie forte ori medie, în curs de recuperare)
-
Alte afecţiuni grave oculare (glaucom congenital, dezlipiri de retină sub 1 an, cu acuitate vizuală normală etc.)
-
Eczemă cronică întinsă, rebelă la tratament
-
Dermatoză micotică manifestă
-
Dermatoze buloase
-
Psoriazis întins
-
Alte boli cronice de piele cu tulburări manifeste
-
Malformaţii congenitale ale membrelor (ectromelii transversale sau longitudinale, aplazii de membre ori de segmente de membre)
-
Scolioze congenitale sau esenţiale mai mari de 20°
-
Inegalităţi de membre, mai mari de 2 cm
-
Luxaţie congenitală de şold
-
Picior strâmb congenital în tratament
-
Artrogripoză
-
Pectus excavatum cu insuficienţă respiratorie de tip restrictiv sub 75%
-
Osteomielită acută sau cronică
-
Sechele motorii după poliomielită
-
Tumori benigne sau maligne ale aparatului locomotor
-
Osteocondrită de şold
-
Orice afecţiune traumatică totală chirurgicală cu osteosinteză metalică (fracturi)
-
Alte afecţiuni osteomusculoarticulare, congenitale sau dobândite, cu semne clinice manifeste
-
Orice afecţiune cronică severă pe care specialistul din domeniul medical respectiv o consideră stânjenitoare unei şcolarizări normale la vârsta de 6 ani.